Nr. 36 din 27 iunie 2016
GALERIA FOTO A "CURIERULUI ARMATEI"

Publicaţie bilunară editată de comandamentul Brigăzii 1 Mecanizate "Argedava"



Oameni și pasiuni

Cecilia GHERGHE

deea acestui material a pornit de la cele câteva căști militare pe care le-am observat expuse pe un raft în biroul locotenent-colonelului Adrian Negoiță, șeful instrucției și educației din Baza de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi”. L-am întrebat despre ele și mi-a răspuns că este o veche pasiune a sa de a colecționa căști militare și că, în total, până în prezent, deține 58 de exemplare. Așa am aflat că, de curând, s-au împlinit 100 de ani de la apariția primei căști militare moderne. L-am rugat să ne povestească despre colecția sa și să ne împărtă șească și câteva lucruri despre apariția acestui articol nelipsit, de-a lungul vremii, din echipamentul de instrucție al oricărui militar.

Scurtă istorie a căștii militare
„În luna aprilie, s-au împlinit 100 de ani de la apariția primei căști militare din epoca modernă. Mulți vor spune că armatele au purtat căști încă din antichitate, continuând în Evul Mediu, până spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Trebuie să precizez faptul că acestea nu erau din oțel, ci din tablă de alamă sau fier moale, care îi protejau pe combatanți împotriva loviturilor de sabie sau suliță, dar, adesea, cedau în urma unora mai serioase. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, armatele lumii
renunțaseră la coiful din tablă, fiind considerat ca depășit și incomod de purtat, adoptând tot felul de șepci, chipiuri și caschete din material textil. Singurii care au încercat să păstreze câte ceva din alura fostului coif au fost prusacii care, începând cu anul 1842, au purtat până în 1916 un acoperământ confecționat din piele groasă de bovine cu o țepușă în creștet, cunoscut sub denumirea de casca „Pickelhaube”.

Casca „Pickelhaube”

În plin război mondial, după Bătălia de la Marna din septembrie 1914, beligeranții celor două tabere s-au îngropat adânc în tranșee și au renunțat la acțiunile ofensive, bazându-se mai mult pe focul încrucișat al artileriei. Calibrul gurilor de foc a crescut simțitor, s-au diversificat tipurile de proiectile și a crescut substanțial distanța de tragere, ceea ce a dus la producerea de numeroase victime în urma bombardamentelor de artilerie. În iarna lui 1914/ 1915, medicii militari din ambele tabere au raportat că majoritatea leziunilor suferite de militari nu sunt cauzate de loviturile directe ale gloanțelor, cu excepția cazurilor din timpul scurtelor acțiuni ofensive, ci de schijele de artilerie. Astfel, peste trei sferturi din leziuni, 88% din ele fatale, erau situate în zona capului. Pentru a contracara acest lucru, în februarie 1915 Ministerul de Război din
Franța, la recomandarea generalului Joffre, a decis să adopte o cască din oțel, pentru protecția trupelor.
După mai multe încercări, în aprilie 1915, colonelul de intendență francez Louis Auguste Adrian a realizat o cască din tablă de oțel cu grosimea de 0,7mm, adoptată în scurt timp de întreaga armată franceză. În iunie a fost lansată prima comandă, 1,6 milioane de bucăți ce au fost folosite începând cu luna septembrie a aceluiași an. Ulterior, s-a trecut la producția de masă, fiind fabricate, numai în 1915, peste 7 milioane de exemplare. Aceasta avea o formă destul de clasică, fiind inspirată de cele ale pompierilor vremii, cu vizieră în partea din față, protecție pentru gât în spate și o creastă de amortizare a șocurilor verticale în partea superioară. Frontal era fixată o emblemă metalică pentru a reprezenta fiecare armă în parte. La interior avea un sistem de suspensie și o curelușă de fixare sub bărbie, ambele din piele. A fost confecționată pe trei dimensiuni diferite ale carcasei metalice, cu nouă talii corespunzătoare ale suspensiei, de la mărimea 54 la 62.

Casca „Adrian”

Până la sfârșitul războiului au fost produse mai mult de 20 de milioane de căști militare „Adrian” pe care Franța le-a furnizat și aliaților săi, cum ar fi Italia, Belgia, România, Serbia, Rusia, Olanda, Grecia, Polonia sau Cehoslovacia. La scurt timp, și alte armate au demarat acțiuni de dotare cu căști militare din oțel. Astfel, au apărut în anul 1916 „Brodie” a armatei britanice, cunoscută și sub denumirea de Mk-1/ 1916, și „Stahlhelm” sau M-16, cum i se mai spunea, a armatei germane.
Este de remarcat faptul că din rândul celor trei tipuri care au deschis era căștilor militare moderne, M-16 „Stahlhelm” este de departe cea mai solidă și oferă cea mai bună protecție purtătorului. Dacă M-15 a francezilor avea grosimea tablei de
0,7 mm, iar cea britanică Mk-1 de 0,9 mm, casca germană avea 1,1 mm. A fost construită dintr-un aliaj de oțel îmbogățit cu crom și nichel pentru mărirea rezistenței și avea o formă care îmbrăca foarte bine aproape tot capul purtătorului. De fapt,
forma acesteia a influențat nenumărați constructori de căști militare de după Primul Război Mondial, chiar și pe cei din zilele noastre ale căror produse, în majoritatea cazurilor, se aseamănă uluitor de bine cu faimoasa M-16 „Stahlhelm”. Constructorii actualelor căști militare din kevlar, aramid sau plastic balistic au preluat ideile înaintașilor lor germani din anul 1916, ducând la realizarea unor produse pentru protecție aproape de perfecțiune.”

Casca „Brodie”

 

Pasiune...neobișnuită, căpătată din respect și admirație pentru „haina” militară
„Așa cum am afirmat la început, faptul că o cască militară conferea personalitate unui militar, personalitatea și apartenența la o armată sau alta m-au impresionat de-a lungul carierei mele militare de peste 30 de ani și m-au determinat să încep să colecționez aceste simboluri ale diferitelor armate naționale.
Pentru a exemplifica mai bine faptul că o cască militară se confundă, în unele cazuri, cu armata țării respective, am să vă relatez un caz destul de grăitor. Este vorba despre M-56 a armatei fostei RDG – Republica Democrată Germană. Ea a fost un produs al cercetătorilor din Germania nazistă făcute asupra celor, din perioada 1943-1944. Specialiștii au demonstrat că forma căștilor germane ale timpului, M-35 cu derivatele sale, a oferit o protecție balistică slabă și, ca urmare, a fost dezvoltat un nou proiect. Noul design, deși mult superior din punct de vedere al protecției balistice decât orice cască în producție de la acea vreme, a fost respins în anul 1944 de către dictatorul nazist, Adolf Hitler pentru că a considerat că nu exemplifică aspectul de cuceritor al soldatului german, care credea el că a fost perceput, atât în Germania, cât și în întreaga lume, prin utilizarea binecunoscutei M-35.”

O colecție impresionantă
„În momentul de față am în colecție în total 58 de exemplare care provin din 19 state diferite. Pot să mă laud că posed căști militare din dotarea armatelor din majoritatea statelor europene, cum ar fi: Franța, Germania, Anglia, Olanda, Danemarca, fosta URSS, Belgia, Suedia, fosta Iugoslavie, Ungaria, fosta RDG, Italia, Elveția, Polonia și bineînțeles România.
Din punct de vedere al perioadei de apariție a acestora, am una franceză M-15 „Adrian” din Primul Război Mondial, care este și cea mai valoroasă, aproximativ 15 piese din perioada interbelică și a celui de-Al Doilea Război Mondial, iar cele mai multe din timpul Războiului Rece. De asemenea, dețin și câteva moderne din kevlar și plastic balistic.
Pentru că ține de domeniul tematic al colecției, în ultima perioadă am început să adaug și căști de pompieri fabricate din textolit, aluminiu și oțel, care mi se par a fi foarte interesante.”

Casca „Stahlhelm”

Fiecare cască are povestea ei
„Aproape fiecare model de cască are povestea sa. Pe unele le știu, pe altele nu, urmând să le descopăr mai târziu, odată cu aprofundarea domeniului. Apropo, vă informez că intenționez să-mi creez un site sau un blog unde îmi voi prezenta colecția și probabil și câte ceva din culisele apariției fiecărui model în parte.
Despre povestea fiecăreia? La începutul articolului v-am spus-o pe scurt pe a primei căști militare moderne, apărute în plin război mondial, precum și a celor două care i-au urmat la scurt timp. V-am spus și povestea lui M-56 a armatei RDG.
Care este cea mai interesantă? Deocamdată cea mai interesantă mi se pare a fi povestea fostei căști militare a armatei române, casca M-39, care definește cel mai bine înfățișarea soldatului român din cel de-Al Doilea Război Mondial. Este interesant faptul că ea a fost purtată, bineînțeles pentru prima dată, de către armata olandeză, dar, la vederea unui militar care are această cască pe cap, oricine va spune că provine din rândurile armatei române. Asta datorită faptului că olandezii au fost înfrânți la scurt timp după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial și singura armată care a mai purtat-o, atât timpul războiului, cât și o lungă perioadă de timp după terminarea acestuia, a fost a noastră .
Prima din colecție, primită de la un coleg de serviciu, a fost o cască M-39 a armatei române din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial – probabil de aici se trage și interesul pentru povestea și originile acesteia – iar a doua a fost una de tip sovietic Ssh-40, dăruită de un alt coleg, tot din dotarea trupelor noastre, din anii 1950-1960. Aceasta a înlocuit cu forța ocupantului sovietic, modelul consacrat deja pentru oștirea română, M-39.”

Părerea familiei despre această pasiune...
„Familia mă sprijină din plin în eforturile pe care le fac pentru a-mi mări colecția și a o păstra în condiții cât mai bune. În acest sens, de comun acord cu soția mea și cu sprijinul celor doi fii, am înființat, de curând, la mine acasă un colț pe care i l-am dedicat strict, de care sunt foarte mândru.
Trebuie să vă spun că partea din colecție aflată în biroul meu de la Baza de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi” a fost văzută și de actualul șef al Direcției Operații din Statul Major General, domnul general de brigadă Roman Vasile, care m-a felicitat pentru aceasta.”

Urmează...
Ce voi face mai departe? În primul rând, intenționez să îmbogățesc această colecție, să o fac cât mai valoroasă și interesantă cu putință. De asemenea, așa cum am precizat la începutul articolului, intenționez să-mi creez un site sau un blog pentru prezentare și popularizare. În viitorul apropiat, am să confecționez pentru fiecare cască un livret de prezentare pe care să i-l atașez.
În plan relațional, am intenția să corespondez cu colecționarii de căști militare de pe întregul Mapamond, bineînțeles cu cei pe care i-am identificat până acum. În țară nu am descoperit pe nimeni cu această pasiune, strict pentru căști militare, în afară de cei care colecționează în general obiecte militare sau efecte din perioada celor două războaie mondiale, care au și câteva astfel de exemplare, pe lângă alte exponate. De asemenea, intenționez să contactez conducerea Muzeului Militar Național din Bucure ști pentru a include, în măsura posibilităților, colecția mea în planul expozițiilor organizate cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial și a 100 de ani de la începerea Primului Război
Mondial.”

cap de pagina

Oameni și pasiuni Ideea acestui material a pornit de la cele câteva căști militare pe care le-am observat expuse pe un raft în biroul locotenent-colonelului Adrian Negoiță, șeful instrucției și educației din Baza de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi”. L-am întrebat despre ele și mi-a răspuns că este o veche pasiune a sa de a colecționa căști militare și că, în total, până în prezent, deține 58 de exemplare. Așa am aflat că, de curând, s-au împlinit 100 de ani de la apariția primei căști militare moderne. L-am rugat să ne povestească despre colecția sa și să ne împărtă șească și câteva lucruri despre apariția acestui articol nelipsit, de-a lungul vremii, din echipamentul de instrucție al oricărui militar.

Căpitanul Sadoveanu și Marele Cartier General Datorăm aflarea mai multor amănunte din traseul vieții de militar, parcurs de marele nostru scriitor, Mihail Sadoveanu, unor împătimiți cercetători ai arhivelor de profil. Rândurile de față nu ar fi fost posibile fără consultarea contribuției semnate Gh. Diaconescu, la constituirea unui impresionant volum de studii și comunicări, circumscrise temei „Arhivistica militară românească în slujba istoriografiei naționale”.

Artiști printre noi Se spune că actul creației este o formă de meditație. Este un moment în care te lași posedat de propriul suflet și invers, așa cum se întâmplă în restul timpului! De la articolele de îmbrăcăminte ale păpușilor din vremea copilăriei și până la ceea ce fac acum, pot spune că nu a trecut nici o zi fără s㠄meșteresc” ceva, fie și mental. Dependența de acest hobby m-a inspirat să pun în ranița pentru misiunea din Afganistan două perforatoare și câteva coli din carton, sperând că voi avea, din când în când, răgaz pentru a face flori; și spun inspirație, pentru că nu a durat mult și conducerea batalionului mi-a solicitat 22 de mărțișoare, întrucât Martie bătea la ușă….



COPYRIGHT:
este autorizată orice reproducere, fără a percepe taxe, cu condiţia indicării cu exactitate a numărului și a datei apariţiei publicaţiei.
OPINIILE ŞI PĂRERILE
exprimate în articolele publicate sub semnătura autorilor au caracter strict personal și nu angajează în vreun fel răspunderea EDITORULUI sau a REDACȚIEI.
Web design ltc Ion Papaleț